Curs laborant operator centrale termice

Cursul de laborant operator centrale termice formează specialiști în operarea și întreținerea centralelor termice, cu accent pe siguranță, eficiență energetică și controlul parametrilor tehnici, asigurând furnizarea optimă a energiei termice.

laborant operator centrale termice fundatia apt international cursuri perfectionare

Formular înscriere

Cursuri ISCIR

Laborant operator centrale termice - Cod COR 311113 (Specializare)

Descriere curs

Având în vedere prevederile prescripţiilor tehnice avizate de către ISCIR, toate unităţile care deţin instalaţii de tratare a apei, respectiv centrale termice trebuie să numească personal, care supraveghează în timpul exploatării Cazanelor de abur, de apa calda şi de apa fierbinte, denumit în continuare „laborant-operator centrale termice”.

Persoanele care vor să se autorizeze ca laborant-operator centrale termice au obligaţia să participe la un curs de specializare în acest domeniu.

Autorizaţia se eliberează individual persoanelor care, au urmat acest curs de specializare, care au promovat examenele de autorizare şi care fac dovada îndeplinirii condiţiilor privind capabilitatea teoretică şi practică de a exercita activitatea de laborant-operator centrale termice.

Competențe profesionale Curs de Laborant Operator Centrale Termice

  • Realizeaza analize chimice
  • Asigura respectarea regimului chimic de functionare a cazanului conform avizului de instalare
  • Utilizeaza corect substantele chimice, agentii din circuitul de conditionare a apei
  • Efectueaza operatiile de intretinere curenta a instalatiilor de tratare a apei
  • Aplicarea nomelor de SSM si SU

Condiții de acces (conform CR8-2009)

  1. absolvent al învăţământului liceal, fără diplomă de bacalaureat
  2. sa aiba varsta de cel putin 18 ani impliniti;
  3. sa indeplineasca conditiile de sanatate pentru manevrarea utilajelor si sa prezinte fisa de aptitudini eliberata de medic de medicina muncii cu mentiunea apt pentru prestarea activitatii de laborant operator centrale termice

Dupa absolvirea cursului se elibereaza un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si Ministerul Educatiei, insotit de suplimentul descriptiv care atesta competentele dobandite.

Certificatul de calificare are recunoastere internationala daca este tradus si apostilat.

Autorizatie ISCIR insotit de talonul pentru vize anuale, eliberat de ISCIR Romania.

Cursul de laborant operator centrale termice poate include atât componente teoretice, precum prezentări și explicări ale conceptelor și procedurilor, cât și sesiuni practice în care participanții vor avea ocazia să aplice cunoștințele dobândite în situții reale sau simulate. Absolvirea unui astfel de curs poate deschide oportunități de carieră în domeniul instalațiilor termice și poate permite participanților să obțină autorizații sau certificări necesare pentru a lucra ca operatori de centrale termice.

Cursuri care te-ar putea interesa

Formular înscriere